TIPARUL, INSTRUMENTE DE SCRIS


Istoria tiparului îşi are originile adânc implementate în istoria scrisului ca formă de manifestare a comunicării gândurilor, sentimentelor şi dorinţelor oamenilor din cele mai vechi timpuri. În zorii culturii omeneşti nodurile pe sfoară, beţigaşele sau pietrele de diverse forme şi dimensiuni exprimau într-o formă materială cuvântul.
După ce mult timp apreciaseră oralitatea, oamenii au descoperit arta vizuală de a reda cuvantul oral cu ajutorul figurii sau fiinţei la care se făcea referire. Primele dovezi de existenţă ale tiparului provin din templele şi palatele regilor din Sumer şi Babylonia din perioada 2291-2122 î.Chr. Ele constau din blocuri de tipar pe care se regăsesc texte scrise în simboluri cuneiforme. Aceste blocuri erau utilizate la tipărirea în clei. Dorinţa de a consemna stări de fapt sau credinţe, idei politice sau ştiinţifice separând, însă imaginea de complexul sonor a dus la dezvoltarea alfabetelor ca adevărate colecţii de semne independente care nu mai redau imaginea asociată obiectului sau stării, ci impun ca reprezentare a acestora combinaţii fie de litere, fie de ideograme sau pictograme.
Dezvoltarea tehnică şi ştiinţifică a comunităţilor umane a impus transmiterea cunostinţelor în forma scrisului alfabetic. Primii paşi i-au făcut rabinii, chinezii, călugării creştini sau budişti care copiau informaţiile scrise pentru a le transmite mai departe.
Primele tehnici de tipărit utilizau blocuri fixe de lemn cu care chinezii tipăreau scrierile budiste pe hârtie încâ din secolul VII d.Chr. Din aceea perioadă provin cele mai vechi scrieri din lume pe hârtie.
Un sul de hârtie cu înscrisuri religioase budhiste tipărit în 704-751, descoperit în 1966 se află în prezent la templul budhist Pulguk-sa din Kyongju, Korea. Alte pergamente tipărite cu înscrieri budhiste se află pe mici pagode de lemn în templul din Nara, Japonia. În secolul XI, în anul 1040, chinezii tipăreau deja cu carctere mişcătoare utilizând prese de tipar.
Cu toate acestea Johannes Gutenberg, candidat la titlul de “om al celui de al doilea mileniu creştin”, este creditat ca inventatorul presei de tipar. În anul 1450 Gutenberg s-a asociat cu bogătaşii Johann Fust şi Peter Schoffer pentru a pune la punct prima presă de tipar cu litere mobile din Europa. În anul 1454 Johannes Gutenberg a tipărit un calendar şi celebra Biblie cu 42 de linii pe pagina, lucrare realizată în 170 de exemplare.
Cu toate că Johannes Gutenberg nu a inventat tiparul, experimentele sale au făcut tipărirea mult mai practică. A folosit matriţe de nisip pentru a turna caracterele şi a introdus pentru prima dată în lumea vestică literele mobile.
După moartea sa la Mainz în 1468, timp de cinci secole literele mobile introduse de acesta au rămas neschimbate şi au pus în tipar mii de miliarde de cărţi.
Astăzi având ca exemplu pe cel mai celebru tipograf din toate timpurile, compania EUROINTER AXIS dezvoltă în continuare tiparul de calitate de la cel în coala, la cel in rolă sau modul continuu. Dorinţa de perfecţionare şi moştenirea spirituală în arta tiparului de la chinezi până la Johannes Gutenberg, ne obligă să fim demni urmaşi ai celor care au lăsat omenirii darul cuvântului reprodus în milioane de exemplare

INSTRUMENTE DE SCRIS În 1565, neamţul-elveţian Conrad Gesner a fabricat primul instrument de scris. Un grafit a fost introdus într-o bucată de lemn. Numele de grafit vine din greacă de la cuvântul raphein care inseamnă "a scrie". Grafitul (carbon negru) a început să fie folosit foarte mult după ce a fost descoperit un mare depozit de grafit în Anglia în 1564. Grafitul lasă un scris mai întunecat decât plumbul dar este atât de moale şi de fragil, încât trebuie introdus într-un suport de lemn. Aşa s-a născut creionul din lemn. În 1795 Nicholas Jacques Conte (un ofiţer francez în armata lui Napoleon) a inventat o metodă nouă de ardere a grafitului pisat amestecat cu un liant.




Tăria creionului depinde de cât lut păstrează grafitul (lutul este folosit ca liant). Mijlocul unui creion încă se mai numeşte "plumb", deşi el este făcut din grafit netoxic. Azi, fabricarea creioanelor încă are la bază principiul inventat de N. J. Conte.
Începând cu anul 3000 î.Chr. papirusul este folosit în Egipt ca primul suport de scris, înainte de folosirea hârtiei. Era confecţionat din fâşii de papirus presate. Membrana exterioară era desfacută în benzi verticale care se aşezau una lângã alta. Suprafaţa obţinută este acoperită cu un lichid gumat peste care se aşezau alte benzi orizontale. Dupã presare şi uscare se şlefuiau cu bucăţi de piatrã sau os.
Pergamentul a fost inventat în anii 197—156 î.Chr. Se pare ca acesta a apãrut ca urmare a rivalităţii comerciale şi culturale dintre faraonul Ptolemeu şi regele Pergam. Faraonul a întrerupt livrarea de papirus către regale Pergam determinându-i pe scribii acestuia să inventeze un nou suport pentru scris – pergamentul – confecţionat din piele de oaie, de capră, de viţel, de antilopă şi chiar de lup.
Hartia, asemănătoare cu cea de azi, a fost făcută pentru prima dată în anul 105 d.Chr. de un eunuc de la curtea împăratului Ho Ti în China. Se crede că la inceput s-a fabricat din textile nefolositoare şi apoi din coajă de dud şi alte plante din care se produceau ţesăturile. Hârtia s-a produs numai în China timp de 500 de ani. În anul 610 a fost introdusă în Japonia, iar în 750 în Asia Centrala. În Europa a fost adusă de Mood şi s-a produs prima data în anul 1150 în Spania, după care producerea ei s-a dezvoltat şi în restul Europei. În Europa, hârtia se obţinea din textile nefolositoare. Când a apărut tiparul, a crescut cererea de hârtie ăi s-a înregistrat o criză de textile, ceea ce a dus la găsirea altor materii prime pentru fabricarea hârtiei. În sec. XIX au început să fie folosite fibrele tulpinilor plantelor. În 1798 Nicholas-Louis Robert a făcut prima maşină de fabricare a hârtiei care producea doar o singură foaie de hârtie o dată. În timp, lemnul a devenit prima sursă de fibră în fabricarea hârtiei, iar fibrele textile încă se folosesc în fabricarea hârtiei tari. Chiar dacă hârtia este făcută acum de maşini, procesul de bază este acelaşi. Fibrele din plante sunt separate şi udate, apoi sunt filtrate într-un cuptor şi presate ca să dea afară cât mai multa apă. Apa rămasă se va evapora şi ea în timp ce fibrele sunt presate tot mai mult pentru ca hârtia să fie plată.
În urmă cu 5000 de ani scribii faraonilor foloseau pentru scriere cerneala neagră, fabricată din seu, gumă arabică şi praf de cărbune. Cerneala se păstra uscată sub forma de pastile. La 2500 î.Chr. este semnalată cerneala roşie obţinută din cinabru.
Toate acestea, papirus pergament şi hârtie, cerneala şi creion au fost precursorii la ceea ce urma să fie una din cele mai importante invenţii ale umanităţii şi anume tiparul.

 
 
 

Recomandam

Recomandam